Clasamentul celor mai bogate firme românești: ni se servește lecție veritabilă de business

de: Mădălina Bahrim
09 06. 2022

Mediul privat traversează o perioadă dificilă, marcată de scumpiri, de lipsă de predictibilitate și de riscul schimbării sistemului fiscal. În pofida acestor aspecte și a faptului că venim după doi ani grei de pandemie, avem firme românești care ne dau o adevărată lecție de business.

Vorbim despre companiile care au capital 100% autohton și care reușesc să fie lideri pe o piață foarte competitivă și dinamică.

Topul celor mai puternice firme 100% românești

Pe primul loc în clasamentul celor mai puternice societăți românești regăsim retailer-ul Dedeman, deținut de frații Pavăl. Anul trecut, cifra de afaceri a gigantului s-a ridicat la impresionanta valoare de peste 10 miliarde de lei, consemnându-se astfel o creștere cu 10,52% față de cifrele din 2020.

Altex Romania, deținut de Dan Constantin Ostahie, se poate mândri la rândul său cu afaceri mari pe piața autohtonă. Datele economica.net arată că această companie se apropie de o cifră de afaceri netă de 5,9 miliarde de lei în primul an al pandemiei de coronavirus.

Podiumul este completat pe poziția a treia de Fildas Trading, distribuitorul de medicamente parte a grupului Fildas-Catena, fondat de Anca Vlad. Și aici avem cifre de afaceri nete care ne arată că mediul de business din România poate genera performanță. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri netă de 4,63 de miliarde de lei, cu peste 8% mai mare decât cea din anul 2020.

Arabesque, cunoscutul distribuitor de materiale de construcţii (deținut de Cezar Virgil Rapotan cu 78% din capitalul social, Oana-Andreea Rapotan cu 20% şi de Mircea Rapotan cu 2% din capitalul social), este ocupantul poziției a patra în clasamentul celor mai puternice firme românești. În acest caz, vorbim despre o cifră de afaceri netă 2,45 de miliarde de lei pentru primul an de pandemie. De altfel, compania și-a crescut afacerile față de 2020, cu 17%.

Locul al cincilea este revendicat de Mairon Galaţi, lider naţional în domeniul distribuţiei de produse metalurgice. Compania a înregistrat în 2021 afaceri nete de 2,2 miliarde de lei. Aici, creșterea de la un an la altul este cu adevărat remarcabilă, vorbim despre un plus peste 84% față de 2020.